|
Continuarea la „Jocul lui Ender”, şi anume „Vorbitor în numele morţilor” se doreşte a fi în schimb un soi de antropologie SF; cam ce făcea Asimov cu roboţii încearcă acuma Orson Scott Card cu purceluşii (de la gândaci a trecut la purceluşi. Nu ştiu dacă-şi dă cineva seama cât de penibile sunt titulaturile alien-ilor în astea două cărţi). Trei mii de ani au trecut de când Ender a salvat Planeta Pământ şi a exterminat gândacii. Călător fără linişte, a învins timpul graţie vitezei luminii care l-a propulsat de la o stea la alta. Dar oamenii au descoperit din nou viaţă extraterestră, iar de data aceasta teoretic greşelile trecutului nu se vor mai repeta; purceluşii sunt ocrotiţi şi se are grijă ca asupra lor să nu se intervină. Moartea câtorva xenologi îi permit lui Ender să vină pe Lusitania în calitate de Vorbitor „pelos Muertos”, sperând că va găsi astfel un nou cămin pentru Matcă. Încă o dată se dovedeşte că lipsa de comunicare între naţii impusă de Congresul Stelar al pământenilor atrage cu sine un şir nesfârşit de mistere. Crimele ritualice ale purceluşilor au un scop onorific, dar până la a înţelege acest lucru un nou xenocid al prevăzătorului Congres este pus la cale. Dar Matca este eliberată.
Cotare: [5 din 5 stele] |
|
|