Templierii – misterul calugarilor razboinici

Din extraordinara istorie a templierilor (1120–1312) nu au rămas până astăzi decât nouă manuscrise care să ne spună povestea naşterii Ordinului Templului. Istoricul Simonetta Cerrini, autoarea cărţii, a cercetat aceste manuscrise pe măsură ce a dat de urma lor... la Roma, la Bruges, la Praga şi chiar la Baltimore. Fiecare capitol al cărţii Templierii – misterul călugărilor-războinici ia naştere în jurul câte unui manuscris, descriind regulile ordinului, viaţa de zi cu zi a membrilor lui, dar şi personalitatea primului mare maestru al templierilor, Hugues de Payens. În 1120, acesta a avut ideea de a fonda la Ierusalim o societate diferită de cele existente în acea vreme, ai cărei membri să poată accede la sacru fără a trăi în izolare, rămânând în acelaşi timp şi laici, şi religioşi. Acest ordin nu se dorea a fi destinat exclusiv lumii latine – prea elitistă în opinia maestrului Hugues –, dovedind toleranţă şi interes pentru celelalte religii, cum ar fi, de exemplu, islamul, dovadă stând chiar prietenia dintre marele maestru al ordinului şi emirul Usama.

Această istorie pierdută a secolului al XII-lea a scos la iveală caracterul novator şi original al ordinului, oferind o nouă abordare cu privire la templieri. Înfiinţarea Ordinului Templului a fost o idee revoluţionară pentru acel moment. La începutul secolului al XIV-lea, cum pe templieri nu îi mai reţinea nimic în ţara Sfântă, ordinul a fost desfiinţat. În Franţa, Filip cel Frumos a obţinut condamnarea lor, confiscându-le averile şi arzându-i pe rug pe ultimii membri, printre care şi marele maestru Jacques de Molay. Astfel a luat sfârşit o aventură spirituală care durase mai bine de două secole.