Soarele gol, de Isaac Asimov

Soarele gol

de Isaac Asimov

Soarele gol

Titlu:

Soarele gol

Domeniu: Beletristica » Colectia Cotidianul

Editura: Univers

Autor: Isaac Asimov

Starea cărții: Nouă

Nr. pagini: 224

Anul apariţiei: 2007

19,00 RON
Vezi carte

Maestrul stilului science-fiction, claustrofilul, omul planetelor care s-a temut toată viaţa de zborul cu avionul, Dr. Isaac Asimov (1920-1992), s-a născut în orăşelul Petrovichi, din regiunea Smolensk, într-o familie de morari evrei, însă a crescut în Brooklyn, New York. A învăţat să citească singur până la vârsta de cinci ani, fiind atras în special de povestirile din revistele de science-fiction, înşelând cu totul aşteptările părinţilor, proprietari ai unui magazin de dulciuri, care îi pretindeau tanărului Isaac să participe la afacerea familiei. În 1939 a absolvit cursurile Universitaţii Columbia, acolo unde, în 1948, şi-a luat doctoratul în biochimie. În timpul celui de-al doilea război mondial a lucrat la Staţia de experimente aero-navale a Arsenalului Marinei din Philadelphia. După obţinerea doctoratului a predat la Universitea Boston, însă din 1958 s-a dedicat carierei literare întrucât venitul provenit din scrierile sale îl depăşea deja pe cel obţinut din îndatoririle academice. A debutat în 1939 cu povestirea Naufragiat pe Vesta; doi ani mai tîrziu a publicat o altă povestire, Căderea nopţii, votată în 1968 de Asociaţia Scriitorilor de SF drept cea mai bună povestire SF scrisă vreodată. În 1942, a început să scrie seria Fundaţia - mai tîrziu reunită în Trilogia Fundatiei: Fundaţia (1951), Fundaţia şi Imperiul (1952) şi A doua Fundaţie (1953) - care povesteşte căderea şi renaşterea unui vast imperiu interstelar, într-un univers din viitor. Povestirile cu roboţi, reunite în volumul Eu, Robotul (1950), au fost începute cam în aceeaşi perioadă cu Fundaţia şi se bazează pe un set de reguli de etică pentru roboţi şi maşini inteligente, numite Cele Trei Legi ale Roboticii. Cea mai importantă dintre lucrările sale de non-ficţiune este Ghidul lui Asimov în explicarea Bibliei, publicat iniţial în două volume, Vechiul Testament (1967) şi Noul Testament (1969). Cele două volume oferă hărti şi tabele, parcurgînd toate cărţile Bibliei, explicînd istoria fiecăreia în parte şi detaliind biografiile personajelor mai importante. Astăzi, Isaac Asimov este o emblemă a ştiinţelor moderne, un Homo Enciclopedius ce aduce aminte de curiozitatea si avântul autorilor Renaşterii.

Romanul Soarele gol încheie prima perioadă literară a lui Asimov. Pe planeta Solaria, populată de un grup de colonişti ce trăiesc izolaţi unii de altii (nevoile lor fiind satisfăcute de servitori roboţi), are loc o crimă care sfidează toate Legile Roboticii, şocînd comunităţile Lumii exterioare. Dezlegarea misterului acestui asasinat revine detectivului new-yorkez Elijah Baley, ajutat de asistentul său, robotul Daneel Olivaw.

Colecţia Cotidianul.

Recenzii

Cartea “Soarele gol” de Isaac Asimov a apărut la editura Univers în seria de Beletristica: Colectia Cotidianul, se află în stare nouă, conține 224 pagini și poate fi comandată online.
0 produse
Facebook

Acasă | Căutare | Catalog | Clienți | Contact | Informații | GDPR | Hartă site

Viziteaza site-ul ANTICARIAT SI LIBRARIE ONLINE pe ShopMania

Copyright © 2024 Librăria Cărți-Online.com
Powered by Ideea Europeană