"Mihail Crama este un mare poet al istoriei. Şi nu numai al acesteia. Dacă în poezia sa - a cărei valoare estetică este unanim recunoscută, dar insuficient pătrunsă şi analizată - istoria se confundă cu aspectele fundamentale, în romanul de faţă poetul întreprinde o călătorie spre originile marilor teme ale omenirii: Naşterea şi Moartea, Iubirea şi Ura, Războiul şi Pacea, Suferinţa şi Fericirea, văzute şi cercetate printr-o altă călătorie: aceea spre sine însuşi, spre vârstele şi experienţele sale anterioare. Cele două călătorii se desfăşoară atât în spaţiul şi timpul României interbelice, cât şi în cel al omenirii - supusă, ca şi individul - unor dramatice confruntări cu destinul. Din întâlnirea acestor două călătorii rezultă romanul filozofic de faţă, scriere de elevată ţinută intelectuală - roman care, sunt sigur, ocupă o poziţie unică în literatura română contemporană." (M.N. Rusu)
Mihail Crama (1923-1994) este cunoscutul premiant al Fundaţiilor Regale (Decor penitent, 1947) şi al Academiei Române, Premiul „Mihai Eminescu“ pentru antologia Împărăţia de seară, 1979, care include volumele de versuri apărute anterior: Decor penitent, 1947, Dincolo de cuvinte, 1967, Determinări, 1970, Codice, 1974, Ianuarii, 1976 şi ciclul inedit Decor penitent II, volum reeditat şi în ediţie bilingvă (The realm of dusk, 1984). Publică, de asemenea, volumele de versuri: Trecerea, 1981, Dogma, 1984 (Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 1985), Intrarea în legendă, 1990. Postum, îi apar volumele Copil la Curţile Romane, în anul 1995, şi Cina cea mare, în 1998. Poetul a fost şi autor al unor romane de inspiraţie autobiografică, Singurătatea din urmă, 1986, şi Călător spre porţile asfinţitului, scris între 8 aprilie 1988 şi 4 decembrie 1991, rămas până astăzi nepublicat; autorul a dat la dactilografiat partea finală a romanului în ultimele zile ale vieţii sale.
Stare buna, insa lipseste ultima pagina.
Beletristica
