Publicat iniţial în 1953, romanul Sfârşitul copilăriei s-a dezvoltat pornind de la o proză scurtă, „Guardian Angel“, pe care Clarke o scrisese în 1950 pentru revista „Famous Fantastic Mysteries“.
Primul capitol al cărţii se încheie cu zădărnicirea planurilor de cucerire a spaţiului; fie că e vorba de Lună, fie de Marte, cosmonauţii văd, în finalul capitolului, acelaşi lucru - navele extraterestre împânzind cerul Pământului: „Rasa umană nu mai era singură“. Aceşti extratereştri, denumiţi de Clarke Overlorzi (superseniori), transformă Pământul într-o lume aproape utopică: în jumătate de secol, ei construiesc un Stat Mondial, eradicând războaiele, bolile şi sărăcia. Munca e realizată, în mare parte, de roboţi, iar oamenii intervin doar pentru coordonarea şi depanarea maşinilor.
Ce face omenirea cu tot timpul liber obţinut? Învaţă, se educă, face sport şi se distrează. Preţul îl reprezintă pierderea ambiţiei şi reducerea extremă a inovaţiei artistice. Mulţi specialişti au identificat în utopia lui Clarke o expresie a colectivismului, a viitorului paşnic văzut ca un viitor al celor mulţi, cu toate riscurile ce decurg din pierderea cursei individualizării.
Clarke a fost, în mai toate cărţile sale, un promotor al ideii că destinul oamenilor este explorarea spaţiului. Scriitorul considera că Pământul e doar un loc primordial, unde oamenii trebuie să se dezvolte şi să evolueze, pentru ca, în cele din urmă, să-şi înceapă drumul către stele. O bună parte din cărţile lui Clarke sunt întemeiate pe această idee.
Există însă şi o excepţie notabilă: Sfârşitul copilăriei este antiteza acestui concept. Romanul prezintă o lume în care omenirea nu cucereşte cosmosul, ci face un salt evolutiv într-o lume mistică, transcendentală. Însă autorul îşi ia principala măsură de precauţie încă de la începutul cărţii, printr-o notă introdusă înaintea prologului din Sfârşitul copilăriei: „Opiniile exprimate în această carte nu-i aparţin autorului“.
„La mai bine de o jumatate de secol de la aparitie, Sfârsitul copilariei ramâne unul dintre cele mai bune si mai îndraznete romane SF din toate timpurile.“ (SF Reviews)
„Romanul lui Arthur C. Clarke vorbeste despre transcendenta si despre urmatoarea etapa din evolutia omenirii. Si-a câstigat un loc sigur în Pantheonul literaturii scince fiction si ramâne o viziune stralucita asupra potentialului civilizatiei oamenilor la un nivel superior de perceptie“. (SF Site)
„O poveste credibila, înspaimântator de logica si, în acelasi timp, înfiorator de profetica. Clarke este un maestru neîntrecut.“ (Los Angeles Times)
De-a lungul anilor, utopia din Sfârșitul copilăriei a fost considerata o expresie a pierderii individualitatii si o afirmare codata a unei identitati colective. Romanul publicat de cunoscutul scriitor englez în 1953 invita cititorul la un exercitiu de imaginatie cu totul special. În povestea lui Clarke, relatia dintre om si cosmos nu este una de dominatie. Fiinta umana evolueaza sau mai bine spus transcende într-un univers mistic.