|
Un cilindru lung de 50 de kilometri şi cu un diametru de 16 kilometri pătrunde în sistemul solar alertând staţiile de supraveghere şi trezind interesul cercetătorilor care-şi vedeau visul de-o viaţă, studierea unui obiect construit de extratereştri, trecându-le prin faţa telescoapelor, inaccesibil şi indiferent. În pripă este redirecţionată o navă aflată într-o misiune de rutină şi trimisă către imensul obiect botezat Rama. Comandantul, puţin intimidat de misiune, nu atât de dimensiunea obiectului cât de conştientizarea că e vorba de o structură artificială, îşi ia în serios rolul de explorator şi, presat de scurta perioadă favorabilă, pătrunde în lumea ce stătuse închisă de sute de mii de ani. Descrierea întregii operaţiuni poartă semnul rigurozităţii ştiinţifice cu care ne-a obişnuit Arthur Clarke, cel care vorbea de sateliţi de telecomunicaţii încă de prin 1945 şi care, chiar mai înainte, prevedea aselenizarea înainte de anul 2000. Tocmai realismul imprimat romanului elimină senzaţionalul ieftin la care ar fi apelat alţii, marea întâlnire cu creatorii lui Rama nu are loc! Chiar dacă acea lume închisă pare să se trezească la viaţă nu este de fapt decât o simplă revizie tehnică, o curăţenie 'de primăvară' înaintea ocolului pe care-l va da Soarelui. Cercetătorii noştri, simple furnici pe fundul unei sticle, sunt ignoraţi la fel cum mă ignoră aspiratorul meu şi imposibilitatea de a înţelege rolul diverselor structuri e frustrantă. Nu pot afla nici de unde vine această lume nici cum funcţionează nici unde se va duce nici... e frustrant. Să stai în faţa unui seif în care sunt închise răspunsurile la toate întrebările tale şi tu să nu cunoşti combinaţia care-l deschide...
În cele din urmă oamenii trebuie să plece lăsând toate comorile şi minunile pe care le bănuiesc ascunse în imensul sarcofag care, după un ocol strâns dat Soarelui, părăseşte nepăsător sistemul.
Ar mai fi speranţa ca Rama să nu fie singur.
Cotare: [5 din 5 stele] |
|
|