Pielea

Despre Curzio Malaparte

Kurt Erich Suckert şi-a ales pseudonimul Curzio Malaparte, un nume parodic inspirat de Napoleon Bonaparte. Dar alegerea onomastică poate fi lesne considerată drept o ironică aplicare a ceea ce Platon numea teoria adecvării numelor: dacă Malaparte era iniţial adeptul ideologiei republicane, a trecut apoi de partea fasciştilor, pe care ulterior i-a criticat, îmbrăţişând idealurile comuniste şi, în ultima perioadă a vieţii, a cercetat atent doctrina maoistă.

Malaparte s-a născut în 1898 la Prato, în apropierea Florenţei, mama sa fiind italiancă, iar tatăl, german. La vârsta de 16 ani s-a înrolat în legiunea lui Garibaldi, pentru a lupta împotriva Franţei. După terminarea Primului Război Mondial, Malaparte şi-a început cariera de jurnalist, iar în 1922 a devenit membru al Partidului Fascist, adeziune care i-a influenţat activitatea profesională: a înfiinţat revista "La Conquista dello stato", iar câţiva ani mai tîrziu a devenit redactor la ziarul "La Stampa", pe care l-a transformat într-o publicaţie cu orientare fascistă. La începutul anilor '20 începe să publice şi beletristică, romanul de război Revolta sfinţilor blestemaţi (1921), în care vorbeşte despre Roma ca principal inamic din cauza corupţiei endemice, atrăgându-i critici din partea fasciştilor.

Punctul culminant al conflictului dintre el şi regimul din acea vreme din Italia a fost atins o dată cu publicarea "Tehnicii loviturii de stat", în care îi atacă pe Hitler şi pe Mussolini. Toate aceste abateri i-au adus cinci ani de exil în Insula Lipari şi alţi câţiva ani la închisoarea romană Regina Coeli, iar în 1933 a fost exclus din redacţia "La Stampa". Eliberat din detenţie printr-o intervenţie a ginerelui lui Mussolini, Malaparte a devenit, alături de scriitorul Dino Buzzati, principalul corespondent de război pentru "Corriere della Sera". Articolele scrise de pe fronturile est-europene şi din URSS, care au fost ulterior adunate în două volume de publicistică, i-au atras din nou ostilitatea forţelor naziste.

În perioada postbelică, romanele Kaputt şi Pielea i-au adus recunoaşterea internaţională, dar şi criticile Bisericii Catolice, cea de-a doua fiind indexată în lista cărţilor interzise. După câteva piese scrise şi publicate la Paris, Malaparte a călătorit în China şi Rusia, jurnalul acestei experienţe fiind publicat postum în volumul Io in Russia e în Cina.

În 1957 a murit din cauza unui cancer pulmonar, provocat, cel mai probabil, de iradierile suferite în timpul Primului Război Mondial. Simţindu-şi sfârşitul aproape, Curzio Malaparte s-a convertit la catolicism, schimbând încă o dată - resemnat sau, pentru ultima oară, independent - partea baricadei.