Pavilionul canceroşilor a avut nevoie de un miracol pentru a apărea. Manuscrisul a ajuns clandestin în Occident, iar după publicare a reuşit să evite conspiraţia tăcerii intelectualităţii franceze promoscovite, care a anihilat alte mărturii despre lagărele de concentrare sovietice. În acelaşi timp, juriul Academiei Suedeze i-a acordat lui Soljeniţîn Premiul Nobel cu o neobişnuită promptitudine, atrăgând atenţia întregii lumi asupra zguduitoarei sale depoziţii.
„Un eveniment literar de proporţii covârşitoare.“ - The Time
Când propriul trup te trimite în anticamera morţii, cum poţi fi mai tare decât tine însuţi? Cum să nu te laşi învins de cei care te condamnă nevinovat la moarte civilă? În Pavilionul canceroşilor, singurul care încearcă să găsească răspunsuri la aceste întrebări este Oleg. Deportat într-un lagăr de concentrare şi bolnav de cancer, asemenea lui Soljeniţîn însuşi în anii ’50, bărbatul crede cu toată fiinţa lui că în om există o putere ascunsă de a ieşi învingător din toate încercările.
Pavilionul canceroşilor este cartea care, inainte de Arhipelagul Gulag, vorbeste despre deznadejdea si despre chinul de a te sti prizonier al unui spatiu din care evadarea e imposibila. Trairi impinse la limita in tomul care a aratat Occidentului ororile unui sistem totalitar capabil sa se autolegitimeze prin crima si tortura; angosa si absurdul sunt, in Pavilionul canceroşilor, indulcite, atat cat se poate, de licariri firave ale unei umanitati pe care prezenta mortii n-o poate abrutiza.In salonul in care un diagnostic ireversibil ii aduna si pe turnatori, si pe disidenti, si pe tineri, si pe batrini, facand neoperabile, de fapt, astfel de diferente identitare, viata se deruleaza intre singurele extreme posibile: speranta neroada si disperarea muta. Intre ele exista loc pentru gesturi marunte si, mai de fiecare data, pentru gandurile pe care aceste semne aparent lipsite de importanta le isca si in cei care le daruiesc, si in cei care le accepta: credinta, devotament sau nostalgie impartasita.
Printre astfel de probe de tandrete sufleteasca, dar si printre sicanele cu care unii dintre pacienti se incapataneaza sa le otraveasca altora ce le-a mai ramas din viata, chiar dragostea e inca posibila, si daca de moarte nu se impiedica, de varsta nici atat.
Pavilionul canceroşilor e o trista poveste in care pacaleala sortii e tolerabila fie in prezenta unui licar de speranta, fie in consolarea efemera a fiorilor iubirii, fie in credinta oarba in materialismul atoatevindecator, fie, pur si simplu, intr-o crunta si lucida singuratate, sub o patura aspra de spital. Romanul e, in acelasi timp, o parabola despre un sistem social atacat de un morb letal si condamnat la agonie pe viata.
Cartea a aparut in Occident initial fara acordul marelui disident rus si, mai tarziu, cand persecutiile din propria tara l-au condamnat la exil, a fost inclusa in volumele de opere complete publicate la Paris, in 1979. Pavilionul cancerosilor, la fel ca si O zi din viata lui Ivan Denisovici, e o poarta de acces catre un inflexibil sistem etic pe care scriitorul si-a cladit fiecare carte, dar mai ales catre o constiinta empatica cu modulatiile sufletesti ale celor mai diverse psihologii.
In paginile lor, Alexandr Soljenitin, justitiarul cu porniri mesianice, e eclipsat de psihologul absorbit de o umanitate pestrita, pe care o cerceteaza izoland-oin perimetrul ultim al existentei.
Autori romani
