 |
În colecţia propusă de ziarul Cotidianul în colaborare cu editura Univers a fost publicată, sub titlul Omul ilustrat, o culegere de SF-stories a lui Ray Bradbury, un nume de referinţă al genului fantastic.
Tehnica utilizată de autorul american este de povestire în ramă. Un narator ce înconjură de plăcere statul Wisconsin se însoţeşte cu un peregrin care ascunde un secret epidermic. Întâlnise pe omul ilustrat, omul tatuat pe corp şi a cărui ciudăţenie consta în faptul că desenele înfăţişate erau într-o permanenţă mişcare, era apropiat unui televizor – poate ar fi fost bun şi un asemenea titlu – şi oricine viziona scurgerea unor poveşti pe acest suport insolit cu timpul îşi putea vedea propria moarte. Naratorul e hotărât să nu privească spre fuga de imagini a Ilustratului, dar cum acesta dormea, o privire fugară l-a rătăcit printre întâmplări.
Caracteristic tuturor povestirilor este timpul viitor, ele sunt de fapt un fel de premoniţii, deşi au o aparenţă realistă, accentuat prozaică şi pigmentată – cu un firesc exasperant – cu rătăciri spaţiale, fiinţe stranii, agonii planetare. Un alt factor polarizator este prezenţa rachetelor – arbore al lumii povestirilor, mijlocul de trecere din spaţiul real în cel imaginar. Fiecare naraţiune aduce o altă perspectivă asupra rachetelor. Este pe rând un avansat mijloc de locomoţie, obsesia piloţilor spaţiali, forma de contact cu alte civilizaţii.
Într-o povestire marţiană, eroii dispar pe rând sub un continuu diluviu. Într-alta o omenire de negri aşteaptă cu furie sosirea unui alb de pe pământ. Niscaiva călători spaţiali se pierd unul de altul după ce racheta lor explodează. Baloane de lumină marţiene se pretind fiinţe perfecte, nemuritoare în faţa unui pământean care a venit să le convertească la creştinism. O navă ajunge a doua zi după apariţia lui Mesia pe o planetă străină. Unii din echipaj au şansa de a-l întâlni, alţii, în frunte cu căpitanul sunt predestinaţi ratării perpetue a întâlnirii cu El.
Povestirile sunt despre moarte, neînţelegere, neşansă. În ciuda mijloacelor avansate, există o nelămurită senzaţie de depresie. Cauzată poate de refacerea aceloraşi răspunsuri în prezenţa misteriosului. Deşi smuls din matca sa pământeană, omul lui Ray Bradbury şi-a restabilit pattern-ul original. Nu există însă timp pentru contemplarea semnificaţiilor poveştii. O alta o izgoneşte pe cea dinainte de pe pielea Ilustratului. Şi cititorul fascinat de acest viitor al trecutului – este vorba de un Marte imaginat la jumătatea secolului douăzeci – devorează împreună cu naratorul de Wisconsin viziunile epidermice.
O întrebare rămâne după lectura acestei cărţi; Oare în care parte a epidermei ascundem noi înşine poveştile? Oare în creier nu ar putea exista un loc care privit la microscop să ne înfăţişeze visele, iluziile, proiecţiile omului? Oare imaginaţia are şi ceva epidermic sau există oare o piele a imaginaţiei?
Cotare:  [5 din 5 stele] |
|
|
Beletristica
Autori romani
