Neuromantul

William Gibson, autorul care a „brevetat“ multe dintre conceptele de care literatura şi ştiinţa se folosesc de peste 20 de ani, s-a născut în 1948. Nimic neobişnuit până aici, dar, dacă intri în reţeaua de cifre şi semne à la “Matrix” - lungmetraj care, de altfel, nu se ştie cum ar fi fost posibil fără literatura lui Gibson -, coincidenţele parcă nu mai sunt atât de inofensive.

Pentru că, în acelaşi an, 1948, George Orwell termina de scris istoria uneia dintre cele mai cunoscute şi mai invocate distopii: “1984”. Iar în anul în care, în cartea lui Orwell, Big Brother îşi supraveghea atent subiecţii, a apărut unul dintre romanele care aveau să schimbe esenţial vocabularul science fiction, Neuromantul, carte ce i-a adus lui William Gibson cele mai importante premii pentru această specie de literatură.

O lume “postmodernă”, un oraş locuit de fiinţe hibride, puse în mişcare de aşa-numitele “designer drugs” şi cu anatomii gata oricând să primească un “upgrade” din partea chirurgiei. Pe scurt, o lume ale cărei date corespund imaginarului cyberpunk clasic, bântuită de hackeri, un soi de piraţi ai reţelei, şi de tot felul de extensii ale “sistemului”. Case, unul dintre hackeri, exilat din cyberspaţiu - concept asociat aproape invariabil cu numele lui Gibson -, e gata să găsească orice nişă pentru a reveni în ordinea conexiunilor, a-vând în faţă unul dintre cei mai alunecoşi adversari: inteligenţa artificială.

Povestit, Neuromantul ar putea părea unul dintre nenumăratele scenarii care disecă relaţia dintre individ şi tehnologie din atâtea odisee science fiction. Însă, dincolo de importanţa istorică a acestei cărţi şi de valul de imitatori sau adepţi pe care l-a creat, romanul lui Gibson - enumerat în mai toate topurile de genul Cele mai bune o sută de cărţi din toate timpurile - este de fapt ficţiunea în care un vizionar îmbracă un sistem de gândire.

Un model explicativ care anticipa o mulţime dintre fenomenele care astăzi, dacă nu par banale, par cel mult excentrice: oameni care-şi transformă radical corpul, înclinaţia de a fi tot timpul conectat la reţeaua în care toate nevoile şi dorinţele tind să se îndeplinească printr-un click, atacuri asupra serverelor şi lista de exemple poate continua la nesfârşit.

Primul şi cel mai bun roman al lui Gibson, Neuromantul, a dus science fiction-ul şi discursul despre umanitate versus tehnologie, în general, într-o zonă ferită de clişeele invadate de extratereştri de care SF-ul abunda într-o vreme, generând o întreagă cultură cyberpunk care, departe de a fi depăşită, îşi trăieşte acum unul dintre momentele de revitalizare.