Metoda de chitara
de Matteo Carcassi |
Matteo Carcassi - Metoda de chitară.
Prima editie.
"Când am început să scriu această metodă nu mi-am propus să elaborez o lucrare ştiinţifică. Am urmărit doar să prezint mai accesibil studiul chitarei şi am întocmit un plan care să ofere posibilitatea unei însuşiri mai aprofundate a tuturor particularităţilor acestui instrument. îndelungata experienţă pe care am căpătat-o în decursul activităţii mele pedagogice, m-a înarmat cu o serie de cunoştinţe practice şi foarte folositoare pe care am dorit să le expun în scris. Am depus multă sârguinţă să-mi aştern materialul acumulat într-o succesiune în aşa fel ordonată încât chiar un elev care iniţial nu ar avea nici o noţiune despre instrument să poată învăţa să cânte la chitară şi să nu întâmpine, de la primul şi până la ultimul studiu, dificultăţi deosebite, pe care, de altfel, le întâlneşte chiar în procesul studiului. Fără să neglijez însemnătatea poziţiei mâinii stângi mi s-au părut însă întotdeauna mai importante procedeele mâinii drepte, care imprimă cântului strălucire şi siguranţă. Poziţia acestei mâini am descris-o în partea a doua a lucrării în capitolul „Poziţii”. Partea a treia, de o deosebită însemnătate, este alcătuită din 50 de piese, în diferite caracteristici, expuse într-o succesiune precisă. Toţi cei care sunt animaţi de dorinţa de a învăţa să cânte la chitară, studiind cu atenţie, de la început şi până la sfârşit metoda mea, vor reuşi să obţină o imagine completă asupra tehnicii executării la acest instrument."
Matteo Carcassi
|
Acest titlu este disponibil doar la cerere și este în stoc limitat.
Dacă doriți să îl comandați, va putea fi livrat în 7 zile de la data comenzii. |
|
Cărți din aceeași categorie:
Cartea “Metoda de chitara” de Matteo Carcassi a apărut la editura Muzicală în seria de Arta, se află în stare foarte bună, conține 150 pagini și poate fi comandată online.
|