Lumea ca vointa si reprezentare (3 vol.), de Arthur Schopenhauer

Lumea ca vointa si reprezentare (3 vol.)

de Arthur Schopenhauer

Lumea ca vointa si reprezentare (3 vol.)

Titlu:

Lumea ca vointa si reprezentare (3 vol.)

Domeniu: Filosofie

Editura: Moldova

Autor: Arthur Schopenhauer

Starea cărții: Nouă

Nr. pagini: 442 + 321 + 456

Anul apariţiei: 1995

199,00 RON
Vezi carte

Arthur Schopenhauer - Lumea ca voință și reprezentare, 3 volume (ediție integrală).

Ediția I.

„Dacă ceea ce spune Schopenhauer nu va fi niciodată uitat, asta ţine probabil de faptul că ceea ce el spune nu e legat de cuvintele pe care le foloseşte; cele spuse ar putea fi foarte bine redate şi cu alte cuvinte – dar va râmâne totuşi, dincolo de asta, un sâmbure de simţire, o trăire a adevărului atât de satisfăcătoare, de indestructibilă şi de invulnerabilă, atât de autentică cum n-am mai aflat nicăieri altundeva în filozofie. Te ajută atât să trăieşti, cât şi să mori, şi mai ales să mori: îndrăznesc să afirm că adevărul rostit de Schopenhauer, prin satisfacţia pe care ţi-o aduce, te ajută să faci faţă în ceasul de pe urmă – şi asta fără nici un chin, fără vreun efort de gândire, fără cuvinte.“ (Thomas MANN)

„Degeaba privirile noastre caută vreo singură rădăcină din care s-ar înălţa un trunchi puternic, vreo palmă de pământ rodnic şi sănătos: pretutindeni praf, nisip, încremenire, moarte lentă. Un om rătăcit în acest pustiu, singuratec şi fără speranţă, nu şi-ar putea găsi un simbol mai nimerit decât pe cavalerul întovărăşit de Moarte şi de Diavol, aşa cum l-a desenat Dürer, cavalerul în platoşă, cu privirea aspră, care, singur cu calul şi cu câinele său, îşi urmează impasibil drumul de groază, fără să-i pese de înspăimântătorii lui tovarăşi, dar fără nici o speranţă. Schopenhauer al nostru a fost acel cavaler al lui Dürer: era lipsit de orice speranţă, dar dorea adevărul. Nimeni nu se poate asemui cu el!“ (Friedrich NIETZSCHE)

„Schopenhauer e dintre autorii aceia care nu vor avea a se teme de soarta celor ce scriu de azi pe mâine. E drept că multă lume va fi jignită la citirea cărţilor lui, îndeosebi toţi aceia care fac din scris şi învăţătură o meserie; dar lumea va ajunge a se împăca cu multe dintre învăţăturile pesimiste ale filozofului.“ (Mihai EMINESCU)

„Din tot ce a scris şi a gândit Schopenhauer, vii rămân numai revărsările sale de umoare. [...] Ceea ce rămâne dintr-un gânditor este temperamentul său, adică tot ce face atunci cînd uită de sine; un filozof amuză, derutează, interesează tocmai prin contradicţii, prin capricii, prin reacţiile imprevizibile şi incompatibile cu liniile fundamentale ale gândirii sale.“ (Emil CIORAN)

Recenzii
Acest titlu este disponibil doar la cerere și este în stoc limitat.

Dacă doriți să îl comandați, va putea fi livrat în 7 zile de la data comenzii.

Cartea “Lumea ca vointa si reprezentare (3 vol.)” de Arthur Schopenhauer a apărut la editura Moldova în seria de Filosofie, se află în stare nouă, conține 442 + 321 + 456 pagini și poate fi comandată online.
0 produse
Facebook

Acasă | Căutare | Catalog | Clienți | Contact | Informații | GDPR | Hartă site

Viziteaza site-ul ANTICARIAT SI LIBRARIE ONLINE pe ShopMania

Copyright © 2024 Librăria Cărți-Online.com
Powered by Ideea Europeană