Legile, de Platon

Legile

de Platon

Legile

Titlu:

Legile

Domeniu: Filosofie

Editura: Univers Enciclopedic Gold

Autor: Platon

Starea cărții: Nouă

Nr. pagini: 397

Anul apariţiei: 2010

46,00 RON
Vezi carte

Cartea de faţă reprezintă un important mijloc de cunoaştere a unuia din dialogurile marelui filosof atenian Platon, de altfel ultima sa lucrare, a cărei paternitate, mult disputată de-a lungul timpului, a fost admisă abia în zilele noastre de către majoritatea cercetătorilor.

Traducerea primelor douăsprezece cărţi ale lucrării este realizată de E. Bezdechi. Cea de-a XIII-a carte, intitulată Epinomis, este tradusă de Şt. Bezdechi, care este şi autorul Introducerii ce însoţeşte lucrarea.

Ca şi în Republica, Platon tratează în Legile (Nómoi) despre constituirea celei mai bune cetăţi cu putinţă, luând drept model dreptatea ideală. În Legile este totuşi mai empiric, pentru că examinează constituţii reale şi propune o descriere foarte detaliată a unei constituţii cât mai dreaptă posibil. Pentru Platon, legile sunt esenţiale pentru coeziunea „cetăţii ideale”, pentru că omul nu are o predispoziţie înnăscută de a cultiva interesul general. Este astfel unul dintre primii filozofi care evocă reguli posibile, un mod de organizare care să aibă drept scop lupta împotriva corupţiei şi naşterea noţiunii de moralitate în cetăţean.

Platon - Legile.

Colectia Cogito.

Recenzii
Acest titlu este disponibil doar la cerere și este în stoc limitat.

Dacă doriți să îl comandați, va putea fi livrat în 7 zile de la data comenzii.

Cartea “Legile” de Platon a apărut la editura Univers Enciclopedic Gold în seria de Filosofie, se află în stare nouă, conține 397 pagini și poate fi comandată online.
0 produse
Pasarea Spin
Pasarea Spin
49,00 RON
32,00 RON

Facebook

Acasă | Căutare | Catalog | Clienți | Contact | Informații | GDPR | Hartă site

Viziteaza site-ul ANTICARIAT SI LIBRARIE ONLINE pe ShopMania

Copyright © 2024 Librăria Cărți-Online.com
Powered by Ideea Europeană