 |
Ce înseamnă să fii un jucător? Depinde de joc, de reguli. Este un statut care poate fi dobândit uşor, menţinut până la paroxism şi într-un final, desfiinţat. Profilul unui jucător oarecare, asemenei unui portret robot, este unul construit mecanic, cu un grafit care se îndepărtează la orice joc jucat necugetat, deoarece, nu-i aşa… e periculos să subestimăm pârghiile care susţin jocul, indiferent de timpul şi spaţiul unde se desfăşoară reprezentaţia, indiferent de pereţii inegali, mai mult sau mai puţin neclintiţi, care limitează sau nu, jucătorul! Totuşi, ce înseamnă să fii jucător al „Jocului cu mărgele de sticlă”? Și până la urmă, acest joc, doar pentru Josef Knecht reprezintă oarecum o condamnare, o himeră?
Mecanismul şi regulile „Jocului cu mărgele de sticlă” sunt vag şi incomplet descrise, dar ni se dezvăluie conceptul şi ţinutul unde se practică – într-un viitor îndepărtat şi imprecis, în provincia Castalia, un Ordin auster format din membri intelectuali de elită, dezvoltă un nucleu ideologic bazat pe analogiile dintre disciplinele ştiinţifice şi ramuri ale artei. Acest joc reprezintă o sinteză a spiritualităţii umane, introdusă prin intermediul diferitelor limbaje şi este testat/jucat de către orice membru ajuns în această provincie, la acest nivel, care stăpâneşte „gramatica jocului”. Aceste mărgele de sticlă înlocuiesc notele muzicale, literele, cifrele sau oricare dintre semnele grafice. Ludi magister este conducătorul suprem al jocului, un membru ales. Toţi tinerii din această provincie doresc să atingă această treaptă, vârful ierarhiei spirituale şi intelectuale, considerând acest personaj, o existenţă legendară, venerându-l din umbră. Ludi magister conduce jocurile publice, supraveghează şi încurajează jucătorii. Jocul cu mărgele de sticlă poate dura zile, chiar şi săptămâni întregi, iar pe durata jocului, atât participanţii, cât şi publicul sunt supuşi unor restricţii identice, în ceea ce priveşte odihna, ascetismul, meditaţia în sine.
În ceea ce priveşte începutul „Jocului cu mărgele de sticlă”, acest joc n-a reprezentat iniţial decât un „hazliu exerciţiu” între studenţi şi muzicieni. Aceştia îşi strigau reciproc, prin intermediul unor formule prescurtate, „motive liber alese din ştiinţe sau începuturi ale unor compoziţii clasice, la care cel numit trebuia să răspundă fie prin continuarea bucăţii, fie, încă mai bine, printr-o voce mai înaltă sau mai gravă, printr-o contratemă contrastantă şi aşa mai departe”. Jocul cu mărgele de sticlă este construit dintr-un sistem de cadru cu sârme care corespundeau portativelor muzicale şi pe care puteau fi înşirate mărgelele de sticlă, aceste mărgele care puteau fi mutate, combinate, transpuse sau dezvoltate, alcătuind „citate muzicale sau teme improvizate”. În ceea ce priveşte ştiinţele exacte, matematica a fost cea care a dat un nou sens acestui joc, prin intermediul unor semne şi abreviaţii speciale, putându-se exprima procedee matematice. Ulterior, jocul a fost preluat de aproape toate ştiinţele, adaptat la acestea şi exploatat la maximum, formându-se noi corespondeţe, analogii, conexiuni. Astfel, au fost stabilite noi coordonate, iar educaţia, viaţa spirituală, au cunoscut o altă dimensiune!
Contribuţia esenţială a membrilor Ordinului din Castalia, a fost aceea de a completa tot acest joc intelectual şi sistematic, prin dezvoltarea laturii meditative şi contemplative. Nu era de ajuns doar urmărirea succesiunii ideilor construite cu ajutorul mărgelelor, ci se cerea o dăruire mult mai profundă, astfel, atât conducătorul jocului cât şi participanţii, păstrau momente de meditaţie pe parcursul reprezentaţiei jocului, meditaţie asupra conţinutului, sensului, chintesenţei.
Să revenim şi să ne îndreptăm atenţia spre Josef Knecht, a cărui biografie inexactă în anumite privinţe, ni-l prezintă încă din copilărie, până ce devine ludi magister şi chiar mai mult decât atât, până când existenţa acestuia depăşeşte conflictul spiritual personal, care se zbate până când, Knecht, printr-un act, se descătuşează de anumite legături. Este demn de menţionat un episod în care a fost evocat spiritul lui Josef Knecht, la vremea aceea în vârstă de aproximativ 12-13 ani, prin intermediul muzicii, al unui ecou lansat de umanitate. Elev la o şcoală de latină din Berolfingen, captează atenţia, îndeosebi, a profesorului de muzică care-l recomandă pentru şcoala de elită. Curând, magister musicae, maestrul muzicii, se prezintă la această şcoală tocmai pentru a-l examina pe Josef. Întânirea dintre cei doi este una deosebit de candidă, în care liniştea, deşi notele muzicale alcătuiau un marş înălţător, o suită de şoapte îmbrăcate melodic, pluteau într-un calm desăvârşit. Era o altfel de linişte… Aceştia au interpretat un cântec vesel, cunoscut…Josef la vioara, iar maestrul la pian, însă l-au interpretat iar şi iar, însă de fiecare dată altfel, completându-se reciproc, modelând frazele muzicale, tonalităţile şi ritmul. Astfel, tânărul Knecht ajunge în provincia Castalia unde devine parte a comunităţii spirituale, urmând cursurile şcolii de elită Waldzell, ulterior ajungând ludi magister.
Unul dintre colegii care joacă un rol decisiv în viaţa lui Josef Knecht este Plinio Designori, un tânăr înzestrat şi strălucitor în arta dezbaterii, şi nu numai. Acesta frecventa cursurile din Castalia fără a avea intenţia de a rămâne permanent în acest loc, menţinându-şi dubla existenţă, atât de diferită, separată parcă de un zid paralizat, combatând ori de câte ori avea ocazia, ideologia castalană şi evocând profanul din viaţa de dincolo de zid! Relaţia dintre cei doi era una deosebită, fapt care a fost remarcat de către toată lumea. Discuţiile în contradictoriu, fiecare pledând pentru cauza proprie, au devenit adevărate atracţii pentru ceilalţi. Aceştia urmăreau fiecare replică, idee însufleţită, şi fiecare dintre ei îl idolatriza pe unul dintre cei doi.
Este dificil de redat, dar şi inutil, tot ceea ce a reprezentat întreaga perioadă pentru Josef Knecht, tot ceea ce a înfăptuit, prin idei, dezvoltare spirituală, prin concepţii incomensurabile în ceea ce priveşte liantul dintre artă şi ştiinţă! Pentru Josef Knecht este dificil să ignore viaţa de dincolo de Castalia, sistemul de valori, totul! Apăsat de îndoieli, acesta ia o decizie…
Jocul cu mărgele de sticlă necesită răbdare şi concentrare, lectura acestui roman nefiind una chiar facilă. În ceea ce mă priveşte, acord o notă maximă acestui concept, considerându-l unul magistral. Dialectul întregului joc, corespondenţele dintre ramurile componente, jucătorii, adevăraţi zei ai umanităţii, formează o sferă contemplativă a intelectului. Prin urmare, ne jucăm şi noi cu mărgelele de sticlă?
Cotare:  [5 din 5 stele] |
|
|
Autori romani
