Cartea pune în lumină contrastul dintre vitalitatea tinereţii şi ororile unei realităţi crude. Grădinile Finzi-Contini vor răsuna de hohote de râs şi muzica şi vor fi răscolite de primii fiori ai dragostei. Dar va veni un moment, cu care cartea se deschide, când din toate astea nu va mai ramâne decât tacerea rece a unui cavou somptuos.
Sigur că romanul lui Bassani despre Grădinile Finzi-Contini se poate citi în multe feluri. E o mărturisire despre o lume dispărută, e o elegie, o poveste de dragoste. Şi altceva.
Bassani e un scriitor pe care nu-l jigneşte epitetul "interesant". Desigur, i se poate spune şi "important", "mare", "exponent de seamă al generaţiei sale", nume sonor al literaturii italiene. Nimic nu e nepotrivit din aceste caracterizări. Prin această carte, Bassani e un scriitor evreu tipic, un intelectual semit care reflectează la soarta poporului său.
Grădinile Finzi-Contini sunt metafora Edenului pierdut. Dar şi a Pământului Promis. A visului pe care orice evreu cu conştiinţa identităţii îl are: acela de a avea o ţară. O ţară pierdută, o ţară visată.
În Grădinile Finzi-Contini, Bassani descrie acel mediu cult şi rafinat al evreimii înstărite din perioada interbelică, traduce totul într-un roman de o nostalgie fără paliative, recreează o lume care surprinde prin frumuseţea şi fragilitatea ei. Şi te lasă să vezi totul prin ochii adultului care povesteşte totul după ce acea lume a dispărut, căci autorul ne spune, încă din prologul romanului, că protagonista a fost deportată, împreună cu familia ei, într-un lagăr de concentrare german, din care nu s-a mai întors niciodată. Însă rămâne imaginea acelor grădini pline de viaţă, debordând de spirit ebraic liber, încă departe de ameninţările secolului trecut.
Orice scriitor evreu trebuie să scrie despre poporul său, despre poporul cărţii. Într-un anume fel, orice scriere este un dans cu cartea. Cartea care nu poate fi distrusă, cartea dinăuntru. Cartea din Templul invizibil, purtat ca o taină prin secole. Grădinile Finzi-Contini sunt un vehicul pentru nostalgie, însă şi pentru speranţa slăbită, dar nu distrusă, că ele vor putea ieşi din starea de ruină pentru a străluci din nou.
Colecţia Cotidianul.