Inspirat de experienţe trăite de autor însuşi, romanul lui Knut Hamsun stă sub semnul foamei şi al nebuniei iminente. Elementele autobiografice se împletesc discret cu ficţiunea, conferind naraţiunii veridice accente contemporane.
Personajul central şi singurul, în fapt, al romanului este un scriitor încă tânăr, aflat în pragul disperării, lipsit de orice fel de resurse pentru a se întreţine. Sărac lipit, vagabondul lui Hamsun trăieşte de pe o zi pe alta numai şi numai datorită hazardului. Om inteligent de altfel, singura lui armă este scrisul, pe care îl şi foloseşte uneori, punându-l în slujba unui ziar, al cărui director, „Comandorul”, îl răsplăteşte cu mărinimie pentru munca depusă.
Incapabil să rămână sub un acoperiş mai mult de câteva săptămâni, el hoinăreşte pe străzile din Christiania, în căutare de hrană: Îmi era îngrozitor de foame. Pe stradă am găsit o aşchie de lemn şi am început s-o mestec. Aceasta mi-a ajutat. Oare de ce nu mă gândisem mai demult la aşa ceva? Senzaţia acută de foame nu dispare totuşi şi singura scăpare ar fi redactarea unui material pentru ziar. Inspiraţia însă nu ţine cont de factorii fiziologici imperioşi şi apare doar rareori, furnizându-i, în acelaşi timp, idei, ca de exemplu, năstruşnicul articol despre cunoaşterea filosofică, care nu ar putea nicidecum să-i potolească focul din pântece.
„Scăparea”, alinarea lui şi-o găseşte în propriile cuvinte. Fie că se ceartă sau se încurajează, monologurile lui interioare au fost considerate precursoare ale celor întâlnite mai târziu în proza unui Franz Kafka, de exemplu. Extravaganţa logicii sale e cu atât mai impresionantă cu cât îşi realizează scăpările, în faţa cărora se predă în mod conştient: Şi gândurile încep din nou să-mi rătăcească. Îmi dădeam tot timpul seama că vorbeam fără şir şi nu rosteam nici un cuvânt pe care să nu-l aud şi să nu-l înţeleg. Mi-am zis: iarăşi vorbeşti fără noimă ! Dar nu aveam încotro. Era ca şi când aş fi fost treaz, dar aş fi vorbit în somn. Capul îmi era uşor, nu mă durea, absolut degajat, şi gândurile nu-mi erau deloc confuze. Am luat-o iarăşi razna şi nu am mai opus nici o împotrivire.
Posedând o imaginaţie debordantă, hoinarul înfometat îşi construieşte, ca un copil trist, poveşti pline de magie şi glorie, în care povestea de iubire, după care tânjeşte şi de care este inconştient, ocupă un loc primordial. Realitatea face ca în calea lui să iasă o femeie, dar care se dovedeşte a fi o replică inferioară celei plăsmuite de fantezia lui. În general, oamenii care se întâmplă să se găsească pe acelaşi drum cu el sunt reci şi absorbiţi de propriile lor probleme. Neataşat de nimeni şi nimic, romanticului rătăcitor i-ar prinde bine o schimbare. Pe care un om în situaţia lui nu va pregeta să o îmbrăţişeze şi îşi va asuma riscuri. Indiferent unde acestea îl vor purta.
Despre autor
Născut pe 4 august 1859, într-o familie modestă din centrul Norvegiei, Knut Hamsun a avut o copilărie împovărată de griji. Cînd avea doar trei ani, familia lui s-a mutat la Hamarøy, o localitate aflată la o sută de kilometri de Cercul Polar, iar copilul n-a fost menajat de munci fizice şi privaţiuni. N-a avut niciodată parte de o educaţie în mediul academic. Tinereţea şi-a petrecut-o călătorind şi a continuat muncind în branşe prost plătite pentru a-şi câştiga traiul.
A descoperit cărţile în adolescenţă, ca un refugiu pentru traiul greu şi sentimentul de însingurare, iar în 1877, la optsprezece ani, şi-a publicat primul roman, Den Gaadefulde. A continuat să scrie şi să publice constant, nu doar romane, ci şi poezii sau piese de teatru. Printre lucrările sale timpurii care au făcut vâlvă la vremea respectivă se număra Fra det moderne Amerikas aandslit, o descriere satirică a Statelor Unite ale Americii, pe care avusese ocazia să le viziteze de două ori. Afirmarea că scriitor vine însă în 1890, o dată cu publicarea romanului Foamea, o poveste care anticipa literatura absurdului, construită în jurul angoasei unui scriitor hiperlucid, constrâns de privaţiunile materiale.
Portretul scriitorului norvegian, deşi înnobilat cu Nobelul pentru Literatură, obţinut în 1920, e umbrit de filonazismul făţiş de care a dat dovadă în perioada în care Norvegia era ocupată de trupele germane. Admiraţia lui Hamsun pentru ideologia extremei drepte l-a făcut pe norvegian să-i ofere în dar ministrului propagandei naziste medalia primită odată cu Premiul Nobel. Romane precum Pan, Foamea sau Victoria au avut parte de tiraje uriaşe în Germania hitleristă, unde Hamsun era văzut drept promotorul spiritului arian. După ce Fuhrerul s-a sinucis, Hamsun a compus un necrolog elogios, în care Hitler apărea drept unul dintre marii războinici ai omenirii.
Deşi după încheierea războiului i s-au deschis procese pentru colaboraţionism şi a fost ostracizat de o bună parte din elita intelectualităţii din Europa, Hamsun a avut parte şi de judecăţi mai nuanţate din partea celor care au reuşit să facă distincţia dintre valoarea lui de scriitor şi comportamentul politic. Isaac Bashevis Singer, el însuşi laureat al Premiului Nobel, a recunoscut influenţa lui Hamsun şi i-a şi tradus câteva dintre cărţi. Critica socială, nevrozele citadine, elogiul elitismului, care se traduce şi prin scriitura preţioasă pe care a practicat-o Hamsun, sunt doar câteva dintre semnele particulare ale romanelor lui.
Colecţia Cotidianul.
Beletristica
Autori romani
