„Mihai Găinuşă scrie o cronică acidă a începutului de mileniu în România şi cheamă la rampă un mănunchi de personaje dezaxate şi ridicole. O face inventând situaţii bufe şi dialoguri reglate pe tonurile străzii. De la primarul chilipirgiu la vampa colagenată şi de la patronul lovit de misticism la preşedintele uzurpat de colegi, lumea în care trăim - şi care seamănă uneori frapant cu o menajerie - defilează prin faţa noastră în hainele ei obişnuite: vocabular buruienos, gesturi şmechere, complicităţi interminabile şi multă, foarte multă prostie.
Fără cap şi fără coadă poate fi considerat o panoramă a panaramelor, dar şi un manifest împotriva kitsch-ului care s-a mutat din tablouri în limbaj şi din vitrine în suflete. Totuşi, cine citeşte cârcoteala lui Găinuşă n-are timp să se amuze prea mult - din urmă vine în pas accelerat tristeţea. Căci e tot mai mult sulf şi tot mai puţin aer curat în borcanul de plastic în care trăim.”
„Mihai Găinușă a compus un roman cu cheie, unde ironia și substratul absurd sunt mijloacele, iar realitatea imediată, substanța. Ironia are inconvenientul că presupune o anume cultură a convențiilor artistice. (...) Pare de la sine înțeles că romanul-comedie trebuie să fie accesibil. Fără cap și fără coadă. Roman rotund devine, de la primele pagini, o comedie provocatoare, dar derutantă datorită simpaticelor deliruri cauzale de parcurs. Romanul e încărcat de povestiri de sine stătătoare, ca un pom cu roade. Polonezii și cehii sunt mari meșteri în dezvoltări narative aparent parazitare. După ce le descoperi farmecul, le înțelegi și rostul în structura generala a cărții.
Remarcabilă în acest roman de construcție, dar și de limbaj, e siguranța cu care Mihai Găinușă face relația dintre umorul primar, bazat pe jargon și dicționar etnic, și umorul referențial.” (Tudor Octavian)
Beletristica
