Eseu despre experienta mortii

Incercarea de afla ce inseamna moartea pentru om nu este facuta aici de pe pozitii strict intelectualiste. Autorul isi propune sa tina cont in cercetarea sa in primul rand de experienta, de una deopotriva fenomenologica si crestina. Moartea nu poate fi experimentata cu adevarat decat concret, deci mai curand personal decat colectiv. Fara revelatia persoanei, fara purcederea pe drumul unei intense individualizari, marcate christic, moartea nu poate fi inteleasa si simtita decat la un nivel abstract, ba chiar superficial. Nu este insa vorba de o traire a mortii in litera carnii, ci de o traire in orizontul mortii, care sa mijloceasca eliberarea de moarte, altfel spus, care sa deschida catre nemurire. Autorul respinge hotarat conceperea trecerii in moarte ca aneantizare fara rest atat a sufletului, cat si a corpului. Patruns de spirit religios si mai ales de duhul religiei crestine, el vede moartea efectiva a trupului – dar mai ales mortile sufletesti succesive pe care le experimenteaza constient persoana – drept trepte pe care omul trebuie sa le urce ca sa poata invinge, intr-un final, moartea si sa renasca astfel in lumea spiritului.