Lucrare esentiala a filosofiei tuturor timpurilor, si probabil cea mai buna editie din cele trei aparute in limba romana, Critica facultatii de judecare, de Immanuel Kant, apare in traducerea de exceptie a lui Constantin Noica, Vasile Dem. Zamfirescu si Alexandru Surdu, la Editura Stiintifica in 1981. Cuprinde si doua studii introductive, Studiu introductiv, de Mircea Florian si Diferitele forme de intelegere a frumosului la Kant, de Joachim Kopper.
Kant a scris Critica facultatii de judecare (1790), ultima din cele trei critici ale sale, cu intentia de a incheia partea critica a sistemului sau filosofic. Ca atare, Introducerea kantiana a cartii contine o sinteza a gandirii critice. Ideea ca si facultatea de judecare, termen mediu intre intelect si ratiune, are un principiu a priori, constituie elementul de noutate adus de ultima critica.
Prima parte a lucrarii include conceptia lui Kant despre frumos, sublim, geniu, opera de arta si clasificarea artelor etc., deci estetica sa, iar a doua parte, teleologia, este dedicata analizei finalitatii in natura.
Coperti cartonate si panzate, cu supracoperta, aparuta intr-un tiraj limitat in exceptionala serie Clasicii filosofiei universale.