Cazul Wagner

Putine carti in cultura umanitatii sunt rodul unui spirit polemic mai aprins decat este Cazul Wagner . De aceea, furia cu care Nietzsche il contesta aici pe Wagner trebuie sa dea de gandit. Intensitatea ei nu poate avea decat un singur termen de comparatie: nemasura elogiului adus de acelasi Nietzsche aceluiasi Wagner cu saisprezece ani inainte, in Nasterea tragediei.

Totusi, dincolo de orice resentiment posibil, filosoful il intelege pe compozitor ca nimeni altul. Nimic de mirare, cata vreme tot ce primul ii contesta celui de-al doilea - si "adulterarea" muzicii cu poezia, si teatralitatea dramei muzicale, si geniul micilor fraze muzicale - putea fi oricand intors de cel de-al doilea impotriva celui dintai - "adulterarea" filozofiei cu poezia, gesticulatia retorica (a unui Zarathustra, de pilda) sau geniul fragmentului. Un lucru ramane insa mai presus de toate dupa inchiderea cartii: cititorul nu va mai putea asculta Wagner fara ca gandul sa i se-ndrepte catre Nietzsche, dupa cum nu va mai putea sa-l citeasca pe Nietzsche fara sa auda in urechi melodia infinita a lui Wagner.