Cavalerii Teutoni

Bătălia de la Grunwald, spre care se îndreptă toate firele naraţiunii, este pregătită cu răbdare şi conştiinciozitate, relaţiile dintre polonezi şi lituanieni, pe de o parte, şi cavalerii Ordinului teuton, pe de alta, evoluând inexorabil spre această soluţie extremă.

Înfrângerea cavalerilor crucii în lupta de la Grunwald în 1410, una dintre cele mai mari bătălii ale Evului Mediu, întruneşte, în sfera finalităţii imediate, lecţia unui simbol plin de învăţăminte care prevesteşte insuccesul oricărei politici de deznaţionalizare a poporului polonez, indiferent de argumentele şi mijloacele întrebuinţate.

• 2 volume cartonate, cu supracoperta
• tiraj 50190 ex. legate

Scurtă istorie a cavalerilor teutoni

Ordinul a fost fondat în Acra, în Palestina în 1190. În acel an musulmanii au condus un asediu împotriva oraşului, iar Ordinului Cavalerilor Teutoni i s-a dat în grijă un spital pentru răniţii şi bolnavii cruciaţi.

În 1198, Ordinul Teutonic a căpătat un caracter net militar, însumând cavaleri germani (exclusiv de origine nobilă), capelani şi călugări-servitori (oblaţi). Teutonii foloseau acelaşi reguli monastice ca şi Templierii. Ei au fost recunoscuţi oficial de papa Inocenţiu al III-lea în 1199. Membrii ordinului purtau o tunică albă cu o cruce neagră.

Bogăţia Teutonilor a crescut într-un ritm lent, deoarece erau în competiţie cu celelalte două ordine. În 1210 Hermann von Salsa a preluat conducerea cavalerilor şi sub administraţia sa viguroasă ordinul s-a extins rapid.

Importanţa cavalerilor Teutoni în Orient nu era comparabilă cu cea a Templierilor sau Ospitalierilor, în schimb activitatea lor războinică nu s-a limitat la zonele statelor cruciaţilor din Răsărit, ei mutându-şi sediul operaţiunilor în estul Europei. La început regele Ungariei i-a invitat să participe la o cruciadă împotriva slavilor din zona baltică şi ei au dat curs invitaţiei. În 1226 Cavalerii Teutoni au cerut şi primit Prusia, ca feudă, de la împăratul Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germania, Frederic al ÎI-lea, cu condiţia să convertească la creştinism locuitorii. În 1234 papa Grigore al IX-lea le-a acordat controlul asupra oricărui teritoriu cucerit de la slavi. Cavalerii Teutoni au construit castele impunătoare pentru a apăra noile teritorii. De aici conduceau ofensiva împotriva slavilor. În următorii 50 de ani Cavalerii Teutoni au preluat controlul complet asupra Prusiei. Ei au conlucrat cu Ordinul nou creat al Livonienilor, care au devenit parte integrantă a Teutonilor în 1237. Majoritatea locuitorilor au fost forţaţi să se convertească la creştinism, iar cei care se opuneau erau fie expulzaţi, fie omorâţi. Cavalerii Teutoni au încurajat colonizarea germană a zonei şi astfel Prusia a devenit predominant germană.

În 1300 Teutonii au devenit cea mai formidabilă putere în zona central estică a Europei. Ei controlau un teritoriu care cuprindea Livonia (cea mai mare parte din Letonia şi Estonia), Prusia şi părţi din Germania. Cavalerii îşi menţineau influenţa în regiune prin campanii militare care puteau ajunge până la opt, într-un singur an. În plus, după ce ordinul a fost eliberat de jurământul de sărăcie de către papă în 1263, a devenit o organizaţie puternică de comerţ. Ei comercializau, în special, grâu şi protejau şi ajutau statele din Hansa Germană.

La sfârşitul sec. al XIV-lea rolul cavalerilor s-a schimbat rapid. După 1386, Teutonii n-au mai putut afirma că războaiele lor erau pentru convertire la creştinism. În acel an, conducătorul Lituaniei s-a căsătorit cu regina Poloniei. Alianţa dintre Lituania şi Polonia a întărit poziţia slavilor în regiune şi a început un război între Teutoni şi polonezi. În 1409 regele Poloniei a invitat toţi inamicii Teutonilor să participe în război. Pe 15 iulie 1410 armatele Poloniei împreună cu recruţi cehi, unguri, tătari, lituanieni, cazaci au înfrânt Ordinul cavalerilor teutoni la Tannenberg, în Prusia.

Bătălia de la Grunwald sau Bătălia de la Tannenberg a avut loc pe 15 iulie 1410 între Regatul Poloniei, Marele Ducat al Lituaniei şi aliaţii lor pe de-o parte şi Cavalerii teutonii pe de altă parte. A fost bătălia decisivă a războiului polono-lituaniano-teutonic şi cea mai mare bătălie a evului mediu european.

Statul monastic al Cavalerilor teutoni a fost învins în mod decisiv în această bătălie şi nu şi-a mai revenit niciodată. Puţinele mărturii care s-au păstrat sunt contradictorii. Bătălia a avut loc în zona unor sate mici, numele bătăliei diferind în diferite limbi. Cavalerii Teutoni au supravieţuit în Prusia şi în regiunea baltică în timpul evului mediu târziu, dar posesiunile lor teritoriale au scăzut. Pentru a-şi menţine controlul în teritorii au trebuit să se bazeze pe mercenari, ceea ce a condus la creşterea dărilor, spre nemulţumirea populaţiei.

Puterea lor fiind în declin, Polonia a capturat vestul Prusiei în 1466. În 1525 marele maestru al ordinului Albrecht de Hohenzollern a adoptat luteranismul şi a dizolvat ordinul din teritoriile prusace rămase, stabilind un ducat secularizat.

În sec. al XVI-lea cavalerii au pierdut teritoriile din estul Europei în favoarea Rusiei, Poloniei şi Suediei. În 1591 au pierdut ultimele teritorii din Livonia. Ordinul s-a mutat în sudul Germaniei şi în Austria, în 1683 luptând împotriva turcilor la Viena. În 1697 numărul membrilor ordinului a scăzut dramatic şi n-a mai avut forţă militară, ordinul devenind pur religios. În 1809 ordinul a fost dizolvat de Napoleon, dar o revitalizare a ordinului s-a produs în Austria în 1834.

În sec. al XIX-lea ordinul a fost o instituţie caritabilă, dar în 1929 a recăpătat funcţia religioasă. Ordinul a continuat să funcţioneze ca un ordin religios al Bisericii Romano-Catolice, cu excepţia perioadei celui de-al II-lea Război Mondial, cartierul lui general fiind la Viena.

Moştenirea lor cea mai importantă a constat în convertirea la romano-catolicism a Poloniei şi a altor state est-europene, ca şi în construcţiile lăsate de ei.