Beatrix. Eugenie Grandet

Scriitor realist prin excelenţă, Balzac ştie să folosească şi recuzita romantică atunci când subiectul o cere. Prima parte a romanului Beatrix este un argument în această privinţă. Întâlnim personaje desprinse parcă din vechile tapiserii sau din romanele lui Walter Scott (Balzac se dorea “un Walter Scott plus un arhitect”), tirade înflăcărate şi epis­tole pline de pasiune (Calyste catre Béatrix), bătălii purtate după legile onoarei şi ale fairplay-ului (bărbaţii du Guénic, în războiul pentru DOAMNA), scene melodramatice ş.a.m.d.

În Béatrix întâlnim numeroase pagini care pot face parte aproape fără modificări dintr-o piesă de teatru. Dialogurile sunt alerte, repli­cile rapide şi precise ca încru­cişările de floreta, aparteurile impeca­bile, tiradele ferme­cătoare, gesturile şi mimica personajelor – adevărate indi­caţii regizorale.

Eugenie Grandet este poate una dintre cele mai cunoscute opere a lui Honore de Balzac (1799-1850), ambitiosul parinte al celei mai ample, mai profunde si mai originale “Comedii umane” (franceze) a primei jumatati a secolului al XIX-lea. Aparut in 1833 (in “Scene de viata de provincie”, o subdiviziune a seriei “Studii de moravuri”), romanul vietii si/sau iubirii neimplinite a lui Eugenie Grandet este considerat de catre critica moderna nu doar o opera clasica tipica, ci si una in care principalele piese ale imaginarului balzacian (banul, parvenirea, iluziile si pierderea lor etc.) sunt deja structurate. De acum inainte, istoria vietii lui Balzac se confunda cu aceea a construirii celui mai fabulos edificiu romanesc din literatura franceza.