William Manchester - Armele lui Krupp.
Un volum masiv, de peste 1000 pagini, coperți cartonate. Unica ediție, apărută la Editura Politică în 1973.
Armele lui Krupp constituie o vastă radiografie a evoluţiei uneia din cele mai vestite dinastii industriale din Germania, din Europa şi din lume, şi în acelaşi timp explorarea a patru secole de istorie.
Ceea ce remarcă în primul rând cititorul, după ce a parcurs şi ultimul rând al celor mai bine de 1.000 de pagini ale lucrării, este modalitatea de abordare, de tratare a subiectului, prin care o uriaşă şi minuţioasă documentare este valorificată la o înaltă temperatură publicistică, care captivează de la început până la sfârşit. De fapt, aceasta este maniera cea mai receptată de publicul contemporan. Nu e de mirare că tocmai asemenea cărţi de istorie, scrise într-un stil colorat şi alert, se bucură de cea mai mare audienţă. Nu o dată, ele provoacă pasiuni, dispute, controverse pe un plan extrem de larg, mai mult decât orice alte studii uscate şi reci, a căror discutare polemică se mărgineşte la cercul specialiştilor sau numai al celor avizaţi în materie. Desigur, avem în vedere autorii şi lucrările serioase, cu o solidă bază de informare şi efort de interpretare obiectivă, şi nu pe aceia care cultivă senzaţionalul de dragul senzaţionalului. Cărţi ca cele ale lui William Shirer - Ascensiunea celui de-al treilea Reich şi Căderea celei de-a treia Republici - au provocat ample discuţii, aprobări sau contestări, globale ori parţiale, în rândul istoricilor şi cititorilor, demonstrând că acest mod de tratare a istoriei nu mai poate fi privit cu condescendenţă.
Specificaţii:
- numeroase fotografii alb-negru
- format mare